minime

stand la restaurant sa astept infometat mancarea, mi-au venit doo idei care m-au distrat si m-am gandit sa deschid sectiunea "minime" avand in vedere ca sunt doar idei nedezvoltate, ramanand caldut in umbra subiectelor mai importante in cadrul pauzelor de masa, cum ar fi, evident, foamea si setea, sau a vreunui pamflet timid ("ce tarani frate!") la adresa colegilor de restaurant, gasca obosita de manelisti costumati, fericita de o sticla de vin in pauza de masa, focalizati in jurul unei blonde ragusite (si vopsite) turetiste care se mai trezeste scotand cate un "ineca-te-ai in boratura, jegosule" gutural urmat de o parere de rau sugrumata "scuze, mi-a scapat ho ho"...cum critica sociala e cam passeeee in romania din cauza multitudinii de subiecte de abordat, care incetisor se indreapta catre infricosatorul "totu e de cacat frate", sau care te lasa la sfarsitu discutiei singur, pilon de baza al viitoarei societati glorioase, gata sa faci pasul revolutionar catre carma turmei de prajiti, ma limitez sa sorb linistit din fructele rare si dulci ale creierului, rodul a 27 de ani de plivit, arat, cosit, tuns, ars, si nu mai stiu ce alte operatii campenesti de mare importanta.
viata mi-a aratat ca dragostea e Calea, Dumnezeu este iubire, din fericire avem in noi si gena rautacioasa/critica din care iese umorul cel mai amuzant. daca nu e sa radem ca intelectualii, radem ca maimutele, noi tot radem, si cel mai copios de altii sau de noi insine (cine si cand a vazut ultima data cand s-a ras in hohote de vreo inadvertenta in teoria lui schmitzberg asupra fisiunii atomului de silentiu in mediu umed?). cei sapte ani de acasa ai mei insa, dupa cum am observat de-a lungu vremii, au fost mai rigizi decat ai altora, asa incat ceva rusine si bun-simt se strecoara in momentele cheie, facand o simpla caterinca cu atat mai savuroasa cu cat se desbifeaza mai multe optiuni din tuningul de acasa.
acestea fiind spuse despre umor in general si minime in patricular, am sorbit o gura de cea si am scos minima asea (ah! sa nu se inteleaga ca minimele sunt neaparat amuzante pentru fiecare sau macar pt mine, si pana la urma-de ce sa ma ascund dupa deget?- o mai exista vreun alt motiv pentru care se cheama minime) :

fotografia, ca si viata, e o problema de sincronizare.

( cand or da faliment frate restaurantele unde asculti JULIO IGLESIAS????? sau: pe noi cu ce o sa ne imbie sa stam in resturantele lor romantice - oare viitorul o suna bine pentru noi???? - din intrebarile existentiale care insotesc minimele spre faza de gratie a conturarii)